Fostul președinte Ion Iliescu este urmărit penal în Dosarul Mineriadei, iar procurorii i-au adus la cunoștință calitatea din dosar. Informarea s-a făcut la domiciliul fostului șef de stat, în prezența avocatului, având în vedere vârsta înaintată și starea precară de sănătate.
Ion Iliescu, primul președinte al României de după Revoluția din decembrie 1989, are aproape 94 de ani, iar Emil Constantinescu, cel de-al doilea – peste 84.
Fostul președinte Ion Iliescu, care a împlinit vineri 93 de ani, a spus că se simte „destul de bine” și că „nu prea are timp” să iasă în oraș.
Fostul președinte Ion Iliescu împlinește vineri 93 de ani. Iliescu nu a mai avut nicio apariție publică din martie 2017, când a mers la Parchetul General, fiind citat de procurori în dosarul Revoluției, în care a fost trimis în judecată pentru infracțiuni contra umanității. Între timp, dosarul a fost plimbat între Parchetul Militar și instanța supremă, care în 24 februarie a decis să trimită acest dosar Curții de Apel București, pe motiv că ar fi de competența acesteia pentru că în acea perioadă Ion Iliescu nu era președinte al României.
Fostul președinte Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu și fostul șef al Aviației Militare Iosif Rus au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul Revoluției, pentru crime împotriva umanității.
Guvernul a inițiat procedura în instanță pentru deposedarea lui Ion Iliescu de titlul de luptător cu merite deosebite în Revoluția anticomunistă din 1989. Secretariatul de stat pentru revoluționari cere, în instanța de contencios administrativ, anularea actului prin care i-a fost acordat titlul lui Ion Iliescu.
Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist a declanșat procedura de anulare a certificatului de revoluționar al lui Ion Iliescu.
România va reuși să își depășească problemele dacă societatea va rămâne solidară, iar democrația nu va fi golită de conținut, afirmă fostul președinte Ion Iliescu, în ziua în care se împlinesc 32 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989.
Dosarul Revoluției - în care fostul președinte Ion Iliescu și fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu - sunt acuzați de infracțiuni contra umanității - se întoarce la Parchetul Militar pentru refacerea de la zero a anchetei, a decis miercuri instanțe supremă. Decizia este definitivă.
Dosarul Revoluției - în care fostul președinte Ion Iliescu și fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu - sunt acuzați de infracțiuni contra umanității - se întoarce la Parchetul Militar pentru refacerea de la zero a anchetei, a decis miercuri instanțe supremă. Decizia este definitivă.
Un judecător de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis restituirea la Parchetul Militar a dosarului Revoluției în care fostul președinte Ion Iliescu și fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu sunt acuzați de săvârșirea unor infracțiuni contra umanității.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu: Îmi doresc acel echilibru, bun simț și acea întoarcere la oameni pe care a avut-o Ion Iliescu, dar și organizarea de pe vremea lui Liviu Dragnea.
Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat, vineri, pentru data de 27 martie, dosarul Revoluției, în care fostul președinte Ion Iliescu este acuzat de infracțiuni contra umanității.
Plenul Parlamentului se reunește, sâmbătă, într-o ședință solemnă, în care președintele Klaus Iohannis, reales pentru un nou mandat de cinci ani, depune jurământul. Au fost invitații foștii șefi de stat Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, dar și Guvernul, judecătorii CCR, Patriarhul Daniel și reprezentanții Casei Regale.
Fostul președinte Ion Iliescu se află internat la Spitalul Elias, au declarat surse medicale.
Fostul președinte al României Ion Iliescu a fost internat la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare Prof. Dr. C.C. Iliescu, transmite Pro Tv, citat de News.ro.
Fostul președinte Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus și Emil (Cico) Dumitrescu au fost inculpați în Dosarul Revoluției, au anunțat, vineri, reprezentanții Parchetului General. Cei patru sunt acuzați de crime împotriva umanității, procurorii precizând că, după înlăturarea lui Nicolae Ceușescu, s-a creat în mod intenționat o ”psihoză teroristă” care a dus decesul a peste 800 de persoane și rănirea a peste 2.100. După 22 decembrie s-au tras peste 12,6 milioane de cartușe.
Compania Municipală Pază și Securitate București SA, unde președinte al Consiliului de Administrație este Cornelius Roșiianu, fostul crainic al Telejurnalului TVR din perioada comunistă, a terminat primul semestru al anului cu pierderi de peste 3,8 milioane lei, rezultate din venituri de 1,25 milioane lei și cheltuieli de peste 5 milioane lei (din care 4,13 milioane lei cheltuieli de personal), precum și cu 222 de angajați.
Uzina Timpuri Noi a intrat în insolvență, decizie semnată de instanță și anunțată recent de Profit.ro. O legendă a industriei românești, înființată în 1864, aceasta a trecut prin naționalizare (1948), privatizare (2003) și relocarea integrală a activității din București în localitatea Jilava, după vânzarea fostei platforme industriale din Capitală către IKEA (2011). Printre acționarii semnificativi este și Gheorghe Ionescu, tatăl lui Bogdan Ionescu, fostul soț al Elenei Băsescu.
Uzina Timpuri Noi a depus solicitare de intrare în insolvență. O legendă a industriei românești, înființată în 1864, aceasta a trecut prin naționalizare (1948), privatizare (2003) și relocarea integrală a activității din București în localitatea Jilava, după vânzarea fostei platforme industriale din Capitală către IKEA (2011). Printre acționarii semnificativi este și Gheorghe Ionescu, tatăl lui Bogdan Ionescu, fostul soț al Elenei Băsescu.
Firma cu care s-a negociat direct, Trans World Insurance Brokers, era deținută și condusă de Fred Wilson, om de afaceri californian, prieten apropiat și partener de golf al fostului președinte american Gerald Ford. Wilson a externalizat ulterior prestarea serviciilor convenite cu autoritățile de la București unui lobbyst de meserie, al cărui principal client era puternica Asociație a Bancherilor Americani.
Parchetul General a anunțat, marți, extinderea urmăririi penale pentru infracțiuni contra umanității în cazul lui Ion Iliescu, fiind vizat 22 – 27 decembrie 1989. Printre deciziile care i se impută se numără reactivarea general (r) Militaru Nicolae și numirea acestuia în funcția de ministru al Apărării, schimbarea din funcție a general lt. Stănculescu Victor Atanasie, eliberarea din funcție a generalului Gușe Ștefan și numirea sa pe una inferioară, constituirea Tribunalului Militar Excepțional ce i-a judecat pe soții Nicolae și Elena Ceaușescu și aducerea din rezervă, respectiv numirea în funcții de comandă a mai multor generali.
Procurorii au decis, în dosarul "Revoluției, extinderea și efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru infracțiuni contra umanității în cazul fostului președinte Ion Iliescu, pentru care nu este necesară îndeplinirea unei condiții prealabile de autorizare. Consiliul Militar Superior), anunță Ministerul Public. Procurorii spun că Ion Iliescu a acceptat și oficializat măsuri cu caracter militar, dintre care unele au avut un evident caracter diversionist și că, prin exercitarea autorității depline, ar fi putut interveni pentru stoparea fenomenului diversionist, însă nu a acționat în acest sens. De asemenea, în acest dosar s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru generalul în rezervă Iosif Rus și amiralul în rezervă Emil (Cico) Dumitrescu.
Președintele Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiției cererea de urmărire penală față de Ion Iliescu, Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu pentru infracțiuni contra umanității în dosarul Revoluției.
Parchetul General a anunțat, luni, că procurorul general i-a transmis președintelui Iohannis o solicitare de exercitare a prerogativelor constituționale și legale privind cererea de urmărire penală pentru infracțiuni contra umanității în cazul lui Ion Iliescu, Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu.